F.A.Q.
-
1. De cât timp activați în domeniu?
Funcționăm ca Ltd. înregistrat din ianuarie 2021, dar am început programul de cursuri online de limba română pentru copii din octombrie 2020.
-
2. Unde este sediul oficial?
Sediul oficial este în Londra.
-
4. Cum s-a născut ideea acestui proiect ?
În timpul pandemiei, mulți părinți ne-au cerut activități online pentru copii și, după mai multe discuții cu ei, ne-am dat seama că există în comunitate această nevoie de (re)împrietenire a copiilor români din străinătate cu limba română.
-
5. Cine este managerul / fondatorul acestui proiect ?
Claudia Cîrlig.
-
6. Câte profesoare sunt în organizație ?
În acest moment sunt 4 profesoare.
-
7. Cine sunt profesoarele?
Puteți afla mai multe informații despre profesoare aici.
-
8. Profesoarele locuiesc în Marea Britanie?
Două locuiesc în Marea Britanie și două în România.
-
9. Trebuie să ne facem cont pe site-ul oficial pentru a ne putea înscrie?
Da.
-
10. Câte module pe an are un curs?
Cursurile au trei module: de toamnă, de iarnă și de primăvară. Modulul de toamnă are 14 sesiuni săptămânale, cel de iarnă are 12 sesiuni și cel de primăvara are 10 sesiuni.
-
11. Câte sesiuni organizați pe săptămână / lună ?
Un copil face o sesiune pe săptămână.
-
12. Pentru ce vârstă sunt sesiunile?
Pentru copii între 5 și 15 ani.
-
13. Câți copii, în total, ați avut până acum la cursuri?
Am lucrat până acum cu peste 250 de copii care făcut cel puțin un modul de 6 sesiuni.
-
14. Organizați curs doar pentru copii?
Da.
-
15. Cât durează o sesiune?
O sesiune la începători și intermediari mici durează între 45 și 50 de minute. La intermediari durează 60 de minute și la avansați durează 75 de minute.
-
16. Cât costă o sesiune?
Depinde foarte mult de nivelul grupei în care se înscrie.
Sesiunile de începători și intermediari mici sunt £14 și £15, iar cele de intermediari și avansați sunt £16 și £17.
Plata însă nu se face pe sesiune ci pe modul și un modul are minim 10 sesiuni.
-
17. Câți copii participă într-o sesiune?
Minim 5 copii, maxim 7 la începători și intermediari mici, maxim 9 la intermediari și avansați.
-
18. Ce învață un copil la nivelul începător?
La nivelul începător copiii învață lucruri de bază ca de exemplu să-și spună numele, câți ani au, adresa, unde locuiesc, să numere de la 1 la 20 (sau 100 în funcție de vârstă), membrii de familie, să spună ce le place și ce nu le place, să-și descrie camera și casa, să pună întrebări simple și să răspundă la ele. De asemenea, copiii au acces și la poveste The Greatest Present scrisă de Alec Blenche și la cele cinci cântece care o însoțește.
-
19. Ce învață un copil la nivelul intermediar mic?
Învață: să ofere răspunsuri familiare la salutul uzual între prieteni (,,Bună!”, ,,Pa!”, formula ,,Ce mai faci?”); să recunoască denumirea unor obiecte din universal imediat (culori, jucării, alimente, obiecte din casă, rechizite, mobilier, fructe, legume etc.); să pronunțe numerele de la 1-20; să repete întrebări uzuale și să ofere răspuns la acestea (Ex: ,,Ce este aceasta? O jucărie.”); să răspundă la întrebări simple de identificare (Ex: Eu sunt/ Numele meu este…/ Eu sunt băiat./ Eu locuiesc în…); să participe la jocuri de comunicare în care reproduce sau creează mesaje simple; să participe la proiecte de grup în care elaborează un scurt mesaj scris.
Sesiunile de la nivelul intermediar mic sunt în exclusivititate în limba română.
-
20. Ce învață un copil la nivelul intermediar?
În cadrul acestui modul, copilul începe să se familiarizeze cu noțiunile de bază ale structurii limbii române. Învață despre substantive, adjective, verbe, pronume și numerale, despre rolul lor în vorbirea și scrierea corectă în limba română. Învățarea se desfășoară prin jocuri, lectură și comunicare. În plus, fiecare lecție abordează o curiozitate despre România din zona culturală sau istorică: o personalitate, un eveniment actual sau istoric, un loc, o zi cu însemnătate.
-
21. Ce învață un copil la nivelul avansat?
Copiii care ajung la modulul de avansați știu deja să citească, să scrie și să se exprime cu lejeritate în limba română. Vârsta copiilor la acest nivel este de 12+ ani. În cadrul cursurilor, copilul aprofundează noțiunile de gramatică - învață despre particularitatea timpurilor verbale, realizează scurte traduceri, emailuri, scrisori de intenție și de recomandare, invitații, participă la concursuri sub îndrumarea profesorului, iar comunicarea se face sub formă de dezbateri atât pe teme istorice, cât și actuale.
La acest nivel, copilul devine un fin cunoscător și utilizator al limbii române în toate împrejurările, atât în scris, cât și oral. Are cunoștințe solide despre limba și cultura română și este stăpân al unei gramatici deosebit de utile în învățarea oricărei alte limbi latine.
-
22. Organizați și sesiuni individuale?
Nu.
-
23. De ce nu organizați și sesiuni individuale?
Pentru că noi credem în puterea exemplului și a socializării pentru învățarea limbii române. Copiii se cunosc, se împrietenesc și au o motivație în plus pentru a învăța o limbă străină.
-
24. Sunt copiii grupați pe vârste sau pe nivel de cunoaștere?
Încercăm să grupăm copiii pe nivel de cunoaștere și după aceea în funcție de vârstă.
-
25. Faceți și cursuri față în față ?
Nu.
-
26. De ce organizați cursuri doar online?
Pentru că avem experiență extinsă în predarea online și cursurile online oferă ocazia copiilor din toate colțurile lumii să aibă acces la învățarea limbii române indiferent dacă locuiesc într-o metropolă, în suburbii sau într-un sat.
-
27. Pot participa doar copiii din Marea Britanie sau si din alte țări?
Pot participa copii din toată lumea. Cursurile sunt organizate după fusul orar britanic, iar cele destinate copiilor din Statele Unite după ora New York-ului.
-
28. Cum / unde mă pot înscrie la o sesiune demonstrativă gratuită?
Organizăm periodic sesiuni de cunoaștere gratuite la la începutul fiecărui trimestru pe care le puteți găsi pe site. În restul anului școlar, ne puteți scrie la contact@povesti.co.uk cu cât mai multe detalii despre copil și noi vă vom propune să asistați la o sesiune în mod gratuit.
-
29. Ce platformă utilizați pentru întâlnirile online?
ZOOM.
-
30. Ce materiale utilizați la cursuri?
Folosim materiale originale create de profesoarele noastre și adaptate predării online a limbii române ca limbă străină copiilor.
-
31. Materialele respectă programa românească?
Nu.
-
32. Predați și gramatică și literatură?
Da.
-
33. În timpul sesiunii se exersează și scrierea sau totul se desfășoară doar audio-video?
Description goes here -
34. Dacă aducem și alți copii la curs, primim reducere?
Da, există o reducere de £25 pentru fiecare copil nou care vine prin recomandare.
-
35. Trebuie ca un părinte să fie prezent la ore, lângă copil?
Nu. Noi chiar recomandăm ca părintele să fie prezent în primele două sesiuni dar după aceea să nu mai fie prezent în camera în care copilul participă la sesiuni.
-
36. În cât timp se văd rezultatele la un copil începător, care nu știe deloc românește?
După minim 6 sesiuni.
-
37. Ce materiale de studiu individual recomandați copiilor, pentru a exersa limba română între sesiuni?
Copiii au teme, activități de familie, primesc cântece pe care să ale asculte și povești pe care să le citească împreună cu membrii familiei sau singuri.